M-am urcat în trenul spre Bucureşti cu nelinişte, nesiguranţă şi multe dubii. Capitala noastră nu-i tocmai oraşul cel mai lăudat şi experienţa mea cu el, ce-i drept, destul de limitată, n-a ajutat prea mult. Un oraş pestriţ, periculos, poluat şi zgomotos, asta-i imaginea generală despre oraşul lui Bucur şi asta era şi viziunea mea. Cu gândurile astea negre am părăsit Alba Iulia.
După o noapte furtunoasă şi nelipsitele peripeţii cu controlorii, am ajuns în Gara de Nord. Hello Bucureşti! Andrei ne aştepta în faţă la Mac, unde ne-a prezentat “instrucţiunile de folosire” ale oraşului: nu-ţi laşi geanta din mână, nu vorbeşti cu necunoscuţii pe stradă, nu dai şi nu cumperi nimic, evită locurile aglomerate…şi încă multe altele, numai bune să ne sperie bine aşa, de “bun venit” :).
La 7 dimineaţa, Bucureştiul e mai degrabă trist, obosit, plictisit. Cum până la 5 după-masa n-aveam ce face, am plecat în plimbare prin oraş.
Prima oprire: Universitatea Politehnică. Prin amabilitatea lui Andrei, am avut ocazia să vedem “geekşii în acţiune”, adică tinerii roboticieni pasionaţi care “se joacă” din zori şi până-n zori cu roboţi complicaţi, inteligenţi şi mai presus de orice, uimitori. Picat parcă dintr-un episod din Big Bang Theory, Danuţ, fost coleg de-al lui Andrei (albaiulian şi el), ne-a povestit cam tot ce se poate şti despre roboţi şi competiţii de robotică.
Mereu mă impresionează oamenii pasionaţi şi pasionanţi şi singurul lucru pe care mi l-aş fi dorit e să fi înţeles mai mult din vorbăria complicată şi jargonul “geek-ish” al oamenilor ăstora absolut grozavi! Deja parcă nu mai e oraşul aşa de plictisitor!
După o vizită prin Lipscani, la Hanul lui Manuc, Hotelul Capşa şi toate clădirile şi străduţele din Centrul Vechi, m-am declarat fascinată de Bucureşti. Vizita la Muzeul Municipiului Bucureşti mi-a amintit descrierile “micului Paris” şi “La belle époque”, amintiri ale unor oameni care trăiau aici într-o vreme când literatura, arta şi filosofia pluteau în aerul Bucureştilor secolelor trecute. O atmosferă artistică am gasit şi în parcul Kiseleff, printre cercetaşi ce zdrăngăneau de zor din chitări, în ciuda furtunii ce se apropia. Prieteni mai vechi sau mai noi, ne-am regăsit printre îmbrăţişări, bucuroşi că suntem toţi împreună, pentru 2 zile ce se anunţau a fi grozave.
Deschiderea a avut parte de peripeţiile ei, ploaia îndreptându-ne paşii spre “casă” (Liceul Ion Neculce) mai repede decât era programat. Pe jos sau cu metroul, mai muraţi sau mai uscaţi, am ajuns cu toţii la adăpost, pentru că, nu-i asa? “Nu contează că ne plouă, că se rup munţii în două, ne unim şi mergem înainte!”
După înscriere, agitaţie mare: formarea trupelor, alegerea genurilor muzicale, goana după posturile opţionale, nebunie curat cercetăşească! Deşi ştiam că ne aşteaptă o zi grea, gândul la o chităreală, un Jungle Speed, un Saboteur sau pur şi simplu o poveste, nu ne-a lăsat să dormim. Nici stingerea n-a liniştit spiritele (hohotele de râs răsunau târziu în noapte). Oricât de străin ar fi oraşul, într-o sală de sport plină de prieteni mă simţeam ca acasă. Noapte bună, cercetaşi!
Let the game begin! Rock, pop, folk, rap sau jazz, am plecat cu trupa în turneu. Opera, Cişmigiu, Muzeul Enescu, Muzeul de artă contemporană, parcul Izvor, Casa Poporului, Lipscani, Cotroceni, Ştefan cel Mare, Grădina Botanică şi câte altele!
Bucureştiul e plin de surprize şi am descoperit că se găseşte frumuseţe la tot pasul şi oameni faini gata să te ajute să câştigi câteva puncte în plus, să se joace “Capture the Flag” sau să facă poze ciudate.Cu harta în mână, am realizat că nu-i un loc aşa înspăimântător şi că ai nevoie doar de atenţie şi evident, de dorinţa de a vedea cât mai multe locuri interesante. Am rămas puţin dezamăgită de vestitul Cişmigiu, pe care, în lumina atâtor romane interbelice mi-l imaginam cumva mai altfel…nici nu ştiu cum, poate mai poetic, poate mai mare. Căutam involuntar un Eliade, un Cioran, un Ionesco, studenţi la filosofie şi elevi la liceul Lazăr.
Cu sufletul puţin şifonat, cu părul ciufulit şi oboseală cruntă după atâta alergatură, ne-am pregătit de marele concert. Pe piese cunoscute, mai mult sau mai puţin, cu “rockăreala” cercetăşească alături de cei de la Blue Rush, ne-am zbenguit, headbang-uit şi alte cele, fericiţi că suntem împreună şi totodată trişti că urmează ziua plecării.
Dis-de-dimineaţă, bagajul răsturnat şi hai la împachetare! Premiile mult aşteptate s-au regăsit în bocceluţele albaiulienilor, mai precis pentru locurile 2 şi 3. De asemenea, ne-am luat revanşa pentru steagul şterpelit de staff şi i-am sărăcit şi noi pe cei de la Dimăncescu :). Cu sala în proces de golire, ne-am luat rucsacii în spinare şi am pornit spre gară. Am plecat spre casă cu bagajele pline de amintiri. În doar două zile, mi-am schimbat radical opinia despre controversata noastră capitală şi mi-ar fi plăcut doar să pot sta mai mult, să văd mai multe. Am cunoscut oameni deosebiţi şi locuri absolute.
Am învăţat încă o dată că nu-i bine să judeci după aparenţe şi că, vorba lui Andrei, trebuie să-ţi faci singur o părere despre orice, pentru că opiniile-s relative. În sfârşit, dacă am plecat spre Bucureşti cu multe idei preconcepute, m-am întors acasă cu dorinţa de a-l revizita cât mai curând. Mai mult decât asta, m-am întors cu o doză sporită de mândrie cercetăşească, cu multă gratitudine pentru stilul ăsta scout-ish de a vizita oraşele şi pentru toţi cercetaşii care au organizat BQ şi care au participat la BQ!
Ca încheiere, citez din imnul BQ: “Ei mereu strigau: suntem GATA ORICÂND!“
Mai multe poze găsiţi pe pagina de Facebook a evenimentului: BQ2012 – Battle of The Bands