Ieşire la Stânca Sfatului

De la ultima întâlnire, lupişorii au stat cu sufletul la gură pentru a afla ce a hotărât Haiticul în privinţa nou venitului Mowgli. Cunoscătorii ştiu că Stânca Sfatului este locul de întalnire al căpeteniilor junglei. Pentru a intra mai bine în atmosfera poveştii, am plecat şi noi în căutarea acestui loc.

Paşii ne-au condus spre un loc foarte drag nouă, cu atât mai mult cu cât este plin de amintiri cercetăşeşti – cabana Roica. Ieşirea a fost încărcată de emoţie, având în vedere că a fost prima oară când am stat peste noapte.

Hike

Ziua a început cu voioşia copiilor şi inimile uşor strânse ale părinţilor. Cu rucsăceii pregătiţi şi buna dispoziţie la îndemână, am plecat spre Roica. Ajunşi acolo, ne-am instalat în camere, am mâncat, ne-am jucat puţin şi apoi am plecat în drumeţie. Cheile măreţe, susurul apei încă reci şi verdele crud al pădurii ne-au cucerit pe toţi. Am încercat să urcăm la una dintre peşterile din drumul nostru, însă terenul nu ne-a permis acest lucru, aşa că ne-am oprit la mijlocul urcuşului şi am admirat priveliştea ce ni se întindea în faţa ochilor. Şi pentru că soarele a fost prea generos cu noi, încălzindu-ne puternic, am coborât pe marginea râului, unde toţi curajoşii lupişori au intrat cu picioruţele în apă.

Răcoriţi şi cu bateriile încărcate, ne-am întors la cabană, unde ne-am petrecut restul zilei cu jocuri şi voie bună. Balonul năzdrăvan, Raţele şi vânătorii, Grădina zoologică, Evoluţia găinii sau Şoricelul cel plăpând, sunt doar câteva dintre jocurile care au provocat o veselie generală. Seara nu se putea încheia decât într-un stil pur cercetăşesc: foc de tabără şi chităreală.

Toată gaşca

A doua zi, după micul-dejun şi câteva jocuri, cei mici au primit o veste care ne-a speriat pe toţi: Mogwli fusese răpit de maimuţe! Nu am stat pe gânduri şi am plecat în căutarea lui. Ni s-a spus că a lăsat câteva indicii pe drum, pentru a reuşi să ajungem la regatul maimuţelor să îl salvăm. Împărţiţi în 4 grupe, am plecat pe drumul indicat de Mogwli şi misiunea a fost de a găsi pe drum 4 prieteni ascunşi, meniţi să ne ajute la salvarea prietenului aflat în primejdie. După ce am dus la capăt această sarcină, ni s-a mai dat o ultimă provocare: să facem o poveste în care fiecare prieten îşi aduce propria contribuţie la salvarea lui Mogwli. Poveştile rezultate au fost foarte reuşite, dar în tot acest timp, iscusitul Mogwli a reuşit să evadeze. Până primim alte veşti de la el, sperăm că este bine sănătos.

După 2 zile pline de aventuri, prieteni dragi şi locuri de neuitat, ne-am urcat în autobuz şi ne-am întors acasă cu sufletul plin de amintiri.

Mai multe poze puteţi vedea accesând pagina de Facebook a CL (poze de la Irina Bumbuc), sau albumul Nicoletei Mihălţan.

3 Replies to “Ieşire la Stânca Sfatului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.