Iesirea de toamna a adultilor si seniorilor

Păstrând tradiţia anilor anteriori, adulţii din Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia s-au organizat într-un camp specific lor, şi anume, “Ieşirea de Toamnă”, ediţia a VI-a, în perioada 1-3 noiembrie. Locaţia aleasă a fost una de vis, comuna Rimetea din Judeţul Alba, la baza Pietrii Secuiului.

By Andrei Bregar

Privelistea de pe Piatra Secuiului

O parte dintre adulţi au mers din data de 31 octombrie seara, pe o beznă maximă şi o ceaţă mega-deasă. Am avut parte de un drum de neuitat în maşina lui Bucurel, în care se afla Manase și Pătrat, prin ceaţă, între Aiud şi Rimetea, cu farurile stinse. Odată ce am ajuns, ne-am cazat, şi dupa umplerea frigiderului am mâncat pe săturate şi au urmat nişte partide de boardgames. Seara s-a încheiat repede, fiind obosiți cu toții după o săptămână de școala/muncă, așa că ne-am retras destul de repede spre un loc de odihnă.

Prima zi, a fost a doua. De dimineaţă s-au facut nişte ture până pe piatră şi la căţărat, îndrumaţi de Bucurel, iar Yeti, Nicu şi cu mine (Manase) am rămas la cabană, pierduţi în poveşti legate de organizaţie în sine, apoi la o plimbare prin sat, până la obiectivele ce îl fac aşa de renumit. Cei care au urcat sus pe Piatra Secuiului, adica Florina, Adi și Nico, au avut parte de o vreme superbă, reușind să urce până pe vârf. A fost un moment de relaxare pentru ei, probabil datorită peisajelor.

by Andrei Bregar

Micul nostru microscop

După ce au ajuns şi ceilalti adulţi din centrul local, ne-am apucat de construcţia unui microscop din plexiglass, lentilă de laser şi smartphone, cu rezultate, hai să zicem promițătoare. Am decis totuși că nu ne lăsam așa cu una cu două, și vom încerca și cu altă ocazie. Spre seară a avut loc prima ediţie a concursului local “Cercetaşul Gastronom” unde s-au gătit diverse feluri de mâncare din diferitele bucătării ale lumii, ca de exemplu: Crème Brûlée (Ioana şi Fântână), Cheese Cake (Radu şi Diana), Pizza (Pătrat şi Nicu), Friptură cu piure şi sos din-ăla bun (Cozma şi Nicu ), Lasagna (Poly şi Bregar) şi ceva meniu asiatic (Irina şi Răzvan). A fost o adevărată competiție, cu prezentarea meniului, degustări, voturi și juriu. Deși am avut un câștigător, preparatul numit lasagna, care de altfel a primit aprecierea noastră supremă, toți participanții au primit mirodenii de la Povești cu condimente, ca în semn de apreciere.

by Andrei Bregar

Degustarile

Tinerii noștri seniori, aventurieri de felul lor, nu s-au putut lasa așa cu una cu două. Astfel au plecat într-o aventură nocturnă până pe Piatra Secuiuliu. S-a dovedit a fi o plimbare reușită din toate punctele de vedere, plină de aventură și peripeții. Și au reușit să ne demonstreze că sunt Gata Oricând!

A treia zi a început cu multă veselie şi cafea, aşa că fiecare dintre noi a plecat într-o mică aventură spre mirifica stancă ce ne împodobea peisajul. Câţiva s-au plimbat pe creastă, alţii şi-au epuizat energiile la căţărat. Pentru unii a fost prima oară când au căţărat şi le-a plăcut la nebunie. Cu siguranţa vor mai practica acest sport, ori de câte ori vor avea ocazia. Seara s-a lăsat cu un mic foc de tabără pentru mici şi grătare, unde am cântat şi ne-am jucat boardgames până târziu în noapte.

Dimineaţa am pornit fiecare spre casele noastre, cu o părere de rău că s-a terminat, dar cu o frumoasă amintire în suflet.

O parte din pozele de la ieșirea noastră puteți vizualiza aici. http://scoutfile.albascout.ro/album/eveniment/ita2013/album/

 

Două cuvinte despre Florina Pauleti

Florina este lider de exploratori în Centrul Local.
Acest articol este în categoria Lideri, Noutăți, Seniori și are tag-urile , , , . Bookmark aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *